Începutul comunității românești în Oxford nu îl cunoaștem în detaliu, însă cu mulți ani în urmă unii români au poposit în acest oraș universitar, unii la studii iar alții găsindu-și un loc de muncă iar mai apoi un loc mai bun de trai.
Parohia “Sfântul Ioan Casian Romanul” începe prin osteneala românilor ce și-au găsit ca loc de rugăciune Biserica Ortodoxă a comunităților greacă “Sfânta Treime” și de tradiție rusă “Buna Vestire” ce țin de Patriarhia Ecumenică, dar și cu aportul unor preoți și tineri teologi ce au venit și au studiat la Universitatea Oxford.
În primăvara anului 2010 la vizita IPS Mitropolit Iosif în Oxford un grup de români îi cer mitropolitului înființarea unei parohii pentru românii din Oxford și împrejurimi. În același an în 14 octombrie, IPS Iosif trimite pe Părintele Gavriil Marin, preot misionar al mitropoliei, în Oxford pentru un prim contact și demararea unei Misiuni Ortodoxe Române în acest oraș. Părintele Gavriil a început să slujească cu preoții parohi ai comunităților amintite mai sus în Biserica Ortodoxă de pe Strada Canterbury.
Înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului din același an, comunitatea română se mută în sala socială a Bisericii Anglicane Sfântul Giles (Aegidius în latină) urmând să rămână și să se roage în acest loc timp de 4 ani de zile. La scurt timp prin hotărârea IPS Arhiepiscop și Mitropolit Iosif se înființează Parohia Orodoxă Română “Sfântul Ioan Casian Romanul” din Oxford, Anglia.
Misiunea tinerei parohii din Oxford s-a extins și în Reading în anul 2012, unde comunitatea românească începea să crească și să își dorească rugăciune și Liturghie, prezența unui preot devine necesară astfel încât se demarează înființarea unei noi misiuni în Reading cu sprijinul acestei tinere comunități, unii dintre ei astăzi sunt clerici.
Parohia Sfântul Ioan Casian avea cu această ocazie și o filie în Reading a Sfântului Stelian – ocrotitorul copiilor, unde la fel se slujea într-o sală mică și neîncăpătoare. În anul 2015 după Hramul parohiei, dorința și rugăciunile credincioșilor sunt auzite iar Dumnezeu binecuvintează cele două comunități primind ajutor din partea Bisericii Anglicane, în Oxford comunitatea parohială a Sf. Thomas Martirul invită comunitatea ortodoxă română să se roage în biserica lor, unde suntem până astăzi, iar cea din Reading în Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Caversham.
În timpul acestor ani rugăciunea s-a intensificat iar comunitatea parohiei atât în Oxford cât și în Reading a înflorit. Însă datorită emigrației în creștere din ultimii ani și necesitățile parohiei au crescut și s-au diversificat, astfel a fost nevoie de sprijin încât tineri membri ai parohiei, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Iosif au fost hirotoniți un preot și doi diaconi devenind slujitori al Dumnezeiescului Prestol.
În acești ani, comunitatea a desfășurat nu numai activități religioase prin rugăciuni și slujbe dar s-a implicat și în educația copiilor prin diferite activități cu copiii, acțiuni sociale și filantropice, în ajutorarea unor creștini în nevoi și suferințe, de asemenea comunitatea noastră împreună cu cea din Reading sprijină oameni săraci în România și o casă de copii în satul Vingard, județul Alba.
La sărbătoarea Hramului Sfântului Stelian din anul 2017 IPS Arhiepiscop și Mitropolit Iosif ridică filia din Reading la statutul de Parohie de sine stătătoare iar Părintele Ioan Mandu devine preotul Paroh al noii înființate parohii din Reading.
Parohia Sfântul Ioan Casian își continuă misiunea și urmează să deschidă noi misiuni ajutând comunitățile românești de pe aceste tărâmuri, comunitatea vă așteaptă să șe treceți pragul și vă urează tuturor un bun venit în mijlocul ei.
Veniți și luați bucurie!